chiabur - explicat in DEX

chiabur (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
CHIABÚR, -Ă, chiaburi, -e, s. m., adj. (Țăran) înstărit, bogat. – Din tc. kibar.

chiabur (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)
chiabúr (chiabúră), adj. – Bogat, opulent, înstărit. Tc. kiabir „bogat, puternic” (Cihac, II, 562; Șeineanu, II, 109; Lokotsch 981). – Der. chiaburesc, adj. (de chiabur); chiaburi, vb. (a se îmbogăți); chiaburie, s. f. (bogăție, bunăstare).

chiabur (Dicționarul limbii române moderne, 1958 (cu ortografie modificată conform normelor din 1993))
CHIABÚR, -Ă, chiaburi, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Țăran bogat care aparține burgheziei satelor, posedă mai mult pământ decât poate lucra singur, dispune de importante mijloace de producție și folosește muncă salariată. 2. Adj. Înstărit, bogat. – Tc. kibar „nobil, bogat”.

chiabur (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
chiabúr (chia-) adj. m., s. m., pl. chiabúri; adj. f., s. f. chiabúră, pl. chiabúre

chiabur (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)
chiabur a. și m. putred de bogat: e chiabur, se scaldă în averile sale PANN. [Turc. KIABIR].

chiabur (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)
CHIABÚR, -Ă, chiaburi, -e, s. m. și f., adj. (Țăran) înstărit, bogat. — Din tc. kibār.