cebălui (Dicționar de arhaisme și regionalisme, 2002)cebăluí, cebăluiésc, vb. IV (pop.)
1. a ameți, a zăpăci.
2. a strica ceva, a diforma, a poci; a rupe, a ciocârti, a măcelări, a căsăpi.
3. a-și bate joc de cineva.
cebălui (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)cebăluí (-uésc, cebăluít), vb. –
1. A ameți, a zăpăci. –
2. A strica.
Mag. (el)csábulni „a fi zăpăcit; a greși” (Lacea,
Dacor., II, 901; DAR). –
Der. cebăluitură, s. f. (obiect stricat).
Sec. XVI.