zbânțui - explicat in DEX

zbânțui (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
ZBÂNȚUÍ, zbấnțui, vb. IV. Refl. A se zbengui, a zburda, a fi neastâmpărat. [Var.: zbănțuí vb. IV] – Et. nec.

zbânțui (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
zbânțuí (a se ~) (pop., fam.) vb. refl. ind. prez. 1 sg. mă zb'ânțui, 2 sg. te zb'ânțui, 3 se zb'ânțuie, imperf. 3 sg. se zb'ânțuiá; conj. prez. 3 să se zb'ânțuie

zbânțui (Dicționarul limbii române moderne, 1958 (cu ortografie modificată conform normelor din 1993))
ZBÂNȚUÍ, zbấnțui, vb. IV. Refl. A se zbengui, a zburda, a fi neastâmpărat. [Var.: zbănțuí vb. IV]

zbânțui (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)
ZBÂNȚUÍ, zbấnțui, vb. IV. Refl. (Pop. și fam.) A se zbengui, a zburda, a fi neastâmpărat. [Var.: zbănțuí vb. IV] — Et. nec.