vechime - explicat in DEX

vechime (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
VECHÍME s. f. 1. Faptul de a fi vechi, de a exista de multă vreme; însușirea, caracterul, starea a ceea ce este vechi. ♦ Numărul de ani pe care cineva i-a prestat într-o slujbă, într-o funcție. 2. Vreme de demult, timpuri îndepărtate; antichitate, vechie. – Vechi + suf. -ime.

vechime (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
vechíme s. f., g.-d. art vechímii

vechime (Dicționaru limbii românești, 1939)
vechíme f. (d. vechĭ). Starea lucrurilor vechĭ: vechimea unuĭ oraș, uneĭ case, uneĭ instituțiunĭ. Prioritate bazată pe timp (pe anĭ): acest funcționar are înaintea altora drept să fie înaintat la vechime. Timp trecut (anĭ, secule [!], evurĭ): o casă ruinată de vechime, un filosof din vechime, lucrurĭ rămase din vechime, așa era în vechime. V. antichitate.

vechime (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)
vechime f. 1. starea celor vechi; 2. prioritate de admitere într’un corp, într’o companie: 3. vorbind de lucruri ce timpul le-a făcut să se strice; 4. vreme veche: în vechime, din vechime.

vechime (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)
VECHÍME s. f. 1. Faptul de a fi vechi, de a exista de multă vreme; însușirea, caracterul, starea a ceea ce este vechi. ♦ Numărul de ani pe care cineva i-a prestat într-o slujbă, într-o funcție. 2. Vreme de demult, timpuri îndepărtate; Antichitate, vechie. — Vechi + suf. -ime.