vecernie (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)VECÉRNIE, vecernii, s. f. 1. Slujbă religioasă care se face spre seară, în ajunul sau în ziua unei sărbători bisericești.
2. Timp al zilei pe la apusul soarelui; chindie. – Din
sl. večerĩnja.vecernie (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)vecérnie (-ii), s. f. – Ajun, ore liturgice care se fac spre seară. –
Var. vecerne. Sl. večerĭnja (Miklosich,
Slaw. Elem., 17; Cihac, II, 452).
vecernie (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)vecérnie (-ni-e) s. f., art.
vecérnia (-ni-a), g.-d. art.
vecérniei; pl.
vecérnii, art.
vecérniile (-ni-i-)vecernie (Dicționaru limbii românești, 1939)vecérnie f. (vsl.
večerĭnĭa, d.
večerŭ, seară; bg.
večernĕa). Slujba de spre seară la biserică. – Și
avecernie (Trans.). V.
utrenie, priveghere.vecernie (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)vecernie f. slujbă de seară. [Slav. VEČERĬNĬA (din VEČERŬ, seară)].
vecernie (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)VECÉRNIE, vecernii, s. f. 1. Slujbă religioasă care se face spre seară, în ajunul sau în ziua unei sărbători bisericești.
2. Timp al zilei pe la apusul Soarelui; chindie. — Din
sl. večerĭnja.