veac - explicat in DEX



veac (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
VEAC, veacuri, s. n. 1. Interval de timp de o sută de ani (socotit de obicei de la unitate până la completarea unei sute); secol. 2.Interval lung de timp; interval de timp socotit, în mod subiectiv, drept mare. ♦ Veacul de mijloc = evul mediu. Veac de aur = perioadă istorică de înflorire a vieții materiale și culturale. ♦ Loc. adj. și adv. Din veac sau de veacuri = (care există, s-a întâmplat etc.) de foarte multă vreme, din moși-strămoși. ◊ (Reg.) Mers al vremii, stare meteorologică. 3. (La pl.; în forma veci) Veșnicie, eternitate. ♦ Loc. adj. De veci = etern, veșnic. ♦ Loc. adv. În veci sau (în) veac de veac etc. = pururea, întotdeauna, mereu; (în construcții negative) niciodată, nicicând. Pe veci = pentru totdeauna. 4. (Pop. și fam.) Viață, existență, trai. ♦ Expr. A-și face (sau a-și duce, a-și trece, a-și petrece) veacul = a trăi (într-un anumit fel). [Pl. și (3, m) veci] – Din sl. věkŭ.

veac (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)
veác (-curi), s. n.1. Timp, perioadă, epocă. – 2. Existență, viață. – 3. Eternitate. – 4. Secol, perioadă de o sută de ani. – 5. Lume, societate. Var. vac, pl. 3. veci. Megl. veac. Sl. vĕkŭ (Cihac, II, 452; Conev 79), cf. bg., rus. vékŭ.Der. vecie, s. f. (eternitate); vecinic (var. veșnic), adj. (etern; adv., etern), din sl. vĕčinŭ cu suf. -nic; (în)vecinici, vb. (a eterniza), înv.; vecinicie (var. veșnicie), s. f. (eternitate); văcui (var. vecui), vb. (a viețui, a trăi; înv., a trăi veșnic, a fi nemuritor).

veac (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
veac s. n,, pl. veácuri (în expr. și veci)

veac (Dicționaru limbii românești, 1939)
veac (ea dift.) n., pl. urĭ (vsl. vĭekŭ. V. veșnic). Secul [!]: sîntem în veacu al doŭăzecelea. Ev: veacu de mijloc. M. pl. vecĭ în locuțiunĭ: de vecĭ, veșnic, perpetuŭ, ohabnic: moșie de vecĭ, șĭ-a luat pămînt de vecĭ la cimitir (V. uric); pe vecĭ, pe vecie, pe tot-de-a-una: să rămîĭe așa pe vecĭ; în veciĭ vecilor, pe vecie: Acum și pururea și în veciĭ vecilor. Amin ! – Și vac, pl. urĭ, timp, vĭață: bețivu-șĭ face vacu la cîrcĭumă. Timp, atmosferă: din ceas în ceas se schimbă vacu (ChN. I, 139).

veac (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)
veac m. și n. (pl. veci și veacuri) f. 1. eternitate: de veci, în vecii vecilor; 2. secol: descoperirile veacurilor; 3. epocă istorică: veacul de mijloc; 4. vieață de om; acolo își petrece veacul. [Siav. VĬEKŬ, eternitate].

veac (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)
VEÁC, veacuri, s. n. 1. Interval de timp de o sută de ani (socotit de obicei de la unitate până la completarea unei sute); secol. 2. Interval lung de timp; interval de timp socotit, în mod subiectiv, drept mare. ◊ Veacul de mijloc = Evul Mediu. Veac de aur = perioadă istorică de înflorire a vieții materiale și culturale. ◊ Loc. adj. și adv. Din veac sau de veacuri = (care există, s-a întâmplat etc.) de foarte multă vreme, din moși-strămoși. ♦ (Reg.) Mers al vremii, stare meteorologică. 3. (La pl.; în forma veci) Veșnicie, eternitate. ◊ Loc. adj. De veci = etern, veșnic. ◊ Loc. adv. În veci sau (în) veac de veac, în veac etc. = pururea, întotdeauna, mereu; (în construcții negative) niciodată, nicicând. Pe veci = pentru totdeauna. 4. (Pop. și fam.) Viață, existență, trai. ♦ Expr. A-și face (sau a-și duce, a-și trece, a-și petrece) veacul = a trăi (într-un anumit fel). [Pl. și: (3, m.) veci] — Din sl. vĕkŭ.

Alte cuvinte din DEX

VAZUT VAZON VAZNESI « »VEACA VEACULDEMIJLOC VECE