veac (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)VEAC, veacuri, s. n. 1. Interval de timp de o sută de ani (socotit de obicei de la unitate până la completarea unei sute); secol.
2.Interval lung de timp; interval de timp socotit, în mod subiectiv, drept mare. ♦
Veacul de mijloc = evul mediu.
Veac de aur = perioadă istorică de înflorire a vieții materiale și culturale. ♦
Loc. adj. și adv. Din veac sau
de veacuri = (care există, s-a întâmplat etc.) de foarte multă vreme, din moși-strămoși. ◊ (
Reg.) Mers al vremii, stare meteorologică.
3. (La
pl.; în forma
veci) Veșnicie, eternitate. ♦
Loc. adj. De veci = etern, veșnic. ♦
Loc. adv. În veci sau
(în) veac de veac etc. = pururea, întotdeauna, mereu; (în construcții negative) niciodată, nicicând.
Pe veci = pentru totdeauna.
4. (
Pop. și
fam.) Viață, existență, trai. ♦
Expr. A-și face (sau
a-și duce, a-și trece, a-și petrece) veacul = a trăi (într-un anumit fel). [
Pl. și (3, m)
veci] – Din
sl. věkŭ.veac (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)veác (-curi), s. n. –
1. Timp, perioadă, epocă. –
2. Existență, viață. –
3. Eternitate. –
4. Secol, perioadă de o sută de ani. –
5. Lume, societate.
Var. vac, pl. 3.
veci. Megl. veac. Sl. vĕkŭ (Cihac, II, 452; Conev 79),
cf. bg.,
rus. vékŭ. –
Der. vecie, s. f. (eternitate);
vecinic (
var. veșnic),
adj. (etern;
adv., etern), din
sl. vĕčinŭ cu
suf. -nic; (în)vecinici, vb. (a eterniza),
înv.;
vecinicie (
var. veșnicie),
s. f. (eternitate);
văcui (
var. vecui),
vb. (a viețui, a trăi;
înv., a trăi veșnic, a fi nemuritor).
veac (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)veac s. n,, pl.
veácuri (în expr. și
veci)veac (Dicționaru limbii românești, 1939)veac (
ea dift.) n., pl.
urĭ (vsl.
vĭekŭ. V.
veșnic). Secul [!]:
sîntem în veacu al doŭăzecelea. Ev:
veacu de mijloc. M. pl.
vecĭ în locuțiunĭ:
de vecĭ, veșnic, perpetuŭ, ohabnic:
moșie de vecĭ, șĭ-a luat pămînt de vecĭ la cimitir (V.
uric);
pe vecĭ, pe vecie, pe tot-de-a-una:
să rămîĭe așa pe vecĭ; în veciĭ vecilor, pe vecie:
Acum și pururea și în veciĭ vecilor. Amin ! – Și
vac, pl.
urĭ, timp, vĭață:
bețivu-șĭ face vacu la cîrcĭumă. Timp, atmosferă:
din ceas în ceas se schimbă vacu (ChN. I, 139).
veac (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)veac m. și n. (pl.
veci și
veacuri) f.
1. eternitate:
de veci, în vecii vecilor; 2. secol:
descoperirile veacurilor; 3. epocă istorică:
veacul de mijloc; 4. vieață de om;
acolo își petrece veacul. [Siav. VĬEKŬ, eternitate].
veac (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)VEÁC, veacuri, s. n. 1. Interval de timp de o sută de ani (socotit de obicei de la unitate până la completarea unei sute); secol.
2. Interval lung de timp; interval de timp socotit, în mod subiectiv, drept mare. ◊
Veacul de mijloc = Evul Mediu.
Veac de aur = perioadă istorică de înflorire a vieții materiale și culturale. ◊
Loc. adj. și adv. Din veac sau
de veacuri = (care există, s-a întâmplat etc.) de foarte multă vreme, din moși-strămoși. ♦ (
Reg.) Mers al vremii, stare meteorologică.
3. (La
pl.; în forma veci) Veșnicie, eternitate. ◊
Loc. adj. De veci = etern, veșnic. ◊
Loc. adv. În veci sau (
în)
veac de veac, în veac etc. = pururea, întotdeauna, mereu; (în construcții negative) niciodată, nicicând.
Pe veci = pentru totdeauna.
4. (
Pop. și
fam.) Viață, existență, trai. ♦
Expr. A-și face (sau
a-și duce, a-și trece, a-și petrece)
veacul = a trăi (într-un anumit fel). [
Pl. și: (
3, m.)
veci] — Din
sl. vĕkŭ.