unchi (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)UNCHI, unchi, s. m. 1. Bărbat considerat în raport cu copiii fraților și surorilor sale, în raport cu copiii fraților și surorilor soției sale sau în raport cu copiii verilor și verișoarelor sale; termen cu care se adresează acestui bărbat nepoții; grad de rudenie astfel stabilit; unchiaș.
2. Termen de respect cu care o persoană mai tânără se adresează unui bărbat mai în vârstă. –
Lat. avunculus.unchi (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)únchi (-i), s. m. – Termen de adresare al copiilor către frații părinților. –
Unchi mare, fratele bunicului;
unchi mic, văr al tatălui. –
Var. unchiu. Lat. ăνuncŭlus, probabil provenit din *
unclus (Pușcariu 1809; REW 838; Rosetti, I, 70),
cf. prov.,
fr. oncle, alb. unkj (Philippide, II, 632). Uz general (
ALR, I, 165). –
Der. unchiaș, s. m. (bătrîn).
unchi (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)unchi s. m.,
pl. unchi, art. únchiiunchi (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)UNCHI, unchi, s.m
1. Bărbat considerat în raport cu copiii fraților și surorilor sale, în raport cu copiii fraților și surorilor soției sale sau în raport cu copiii verilor și verișoarelor sale; termen cu care se adresează acestui bărbat nepoții; grad de rudenie astfel stabilit; unchiaș.
2. Termen de respect cu care o persoană mai tânără se adresează unui bărbat mai în vârstă. —
Lat. avunculus.unchĭ (Dicționaru limbii românești, 1939)unchĭ m., pl. tot așa (lat.
avúnculus, unchĭ după mamă, dim d.
avus, bunic; pv. vcat.
avonche, fr.
oncle. Cp. cu
trunchĭ).
Vest. Fratele tatiĭ saŭ al mamiĭ.