toaie (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)toáie (-ói), s. f. – (
Bucov.) Omag.
Rut. toja (Candrea).
Der. din
pol. tojad, tojan „plantă otrăvitoare” (Tiktin) sau din
gr. θολία (Diculescu,
Elementele, 484) nu este probabilă.
toaie (Dicționarul limbii române moderne, 1958 (cu ortografie modificată conform normelor din 1993))TOÁIE, toi, s. f. (
Bot.;
reg.) Omag. –
Ucr. toja.toaie (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)toaie f.
Bot. omeag. [Origină necunoscută].
toaĭe (Dicționaru limbii românești, 1939)toáĭe f., pl.
toĭ (rut.
tóĭa).
Nord-est. Omeag.