stațiune (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)STAȚIÚNE s. f. v. stație.stațiune (Dicționar de neologisme, 1986)STAȚIÚNE s.f.
I. 1. (
Liv.) Stație. ◊
Stațiune balneară (sau
climaterică) = localitate în care se găsesc ape minerale sau condiții climaterice prielnice sănătății.
2. Ansamblu de clădiri și de instalații care servește la efectuarea unor observații, la îndeplinirea unei operații tehnice sau a activității unei unități de muncă de pe un anumit teritoriu. ♦ Centru special pentru cercetări experimentale.
3. Așezare omenească din epocile primitive.
II. Poziție caracteristică a corpului (la om și la animale).
III. (
Biol.) Totalitatea factorilor care constituie mediul în care se dezvoltă o specie sau o grupare vegetală. [Pron.
-ți-u-. / cf. fr.
station, it.
stazione, lat.
statio].
stațiune (Marele dicționar de neologisme, 2000)STAȚIÚNE s. f. I. 1. localitate care prezintă elemente de atracție turistică sau condiții climatice prielnice sănătății, ape minerale etc. 2. ansamblu de clădiri, instalații, laboratoare la efectuarea unor observații, la îndeplinirea unei operații tehnice sau a activității unei unități de muncă de pe un anumit teritoriu. ◊ centru special pentru cercetări experimentale. 3. așezare omenească din epocile primitive. II. poziție caracteristică a corpului (la om și la animale). III. totalitatea factorilor fizico-geografici care constituie mediul de dezvoltare a unui organism vegetal sau a unei biocenoze. (< fr.
station, lat.
statio)
stațiune (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)stațiúne (climaterică, de cercetare, tehnică, anatomică)
(-ți-u-) s. f.,
g.-d. art. stațiúnii; pl. stațiúnistațiune (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)stați(un)e f.
1. stare scurtă într’un loc;
2. locul unde stau trăsurile publice;
3. locul unde se opresc trenurile spre a depune și a lua pe călători:
stațiune de cale ferată; 4. localitate de băi:
stațiune termală.stațiune (Dicționaru limbii românești, 1939)*stațiúne f. (lat.
státio, -ónis, d.
stare, a sta, a se opri; fr.
station; rus.
stánciĭa). Popas, oprire cît-va timp într’un loc. Locu unde staționează birjile. Locu unde se opresc trenurile ca să se suĭe orĭ să se scoboare călătoriĭ (V.
escală). Edificiŭ (gara) în care călătoriĭ așteaptă sosirea saŭ plecarea trenurilor;
șefu stațiuniĭ. Localitate cu instalatiunĭ balneare saŭ p. a petrece la aer curat:
stațiune balneară, climatică. – Cu înț. de „gară”, se zice ob.
stáție. (după pol. rus.).
stațiune (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)STAȚIÚNE s. f. v. stație.