ștafetă (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)ȘTAFÉTĂ, ștafete, s. f. 1. (
Înv.) Curier special care ducea scrisori sau mesaje urgente; ștafetar.
2. Scrisoare, mesaj urgent dus de un curier special:
p. ext. veste, știre. ◊
Expr. Fam. A umbla cu ștafeta sau
a duce ștafeta = a purta vorba, a bârfi, a cleveti.
3. Concurs sportiv la alergări, schi, înot etc., care constă în parcurgerea unei distanțe regulamentare în patru părți egale, de către o echipă compusă din patru persoane, care străbat succesiv distanța repartizată, cu obligația de a transmite coechipierului următor un obiect convențional, care trebuie dus la punctul final. ♦ Obiect convențional care se transmite succesiv într-o astfel de competiție. ♦ Sportiv care participă la o ștafetă (
3). – Din
it. staffetta, germ. Stafette.