scurtà - explicat in DEX

scurta (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
SCURTÁ, scurtez, vb. I. 1. Tranz. A micșora lungimea sau înălțimea unui obiect, a reduce din lungime sau din înălțime, a face mai scurt. ◊ Expr. A scurta cuiva ghearele = a pune pe cineva în imposibilitate de a (mai) face rău. A scurta cuiva limba = a pune pe cineva în imposibilitate de a bârfi. ♦ (Înv.) A omorî, a executa (prin tăierea capului). 2. Tranz. A alege și a parcurge distanța cea mai scurtă între două puncte; a evita ocolurile, a merge direct. 3. Tranz. și refl. A face să dureze (sau să pară că durează) ori a dura mai puțin. ♦ Intranz. și tranz. A vorbi concis. – Lat. excurtare.

scurta (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
scurtá (a ~) vb., ind. prez. 3 scurteáză

scurtà (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)
scurtà v. a (se) face mai scurt: a scurta haina; fig. a scurta vorba. [Lat. EXCURTARE].

scurta (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)
SCURTÁ, scurtez, vb. I. 1. Tranz. A micșora lungimea sau înălțimea unui obiect, a reduce din lungime sau din înălțime, a face mai scurt. ◊ Expr. A scurta cuiva ghearele = a pune pe cineva în imposibilitate de a (mai) face rău. A scurta cuiva limba = a pune pe cineva în imposibilitate de a bârfi. ♦ (înv.) A omorî, a executa (prin tăierea capului). 2. Tranz. A alege și a parcurge distanța cea mai scurtă între două puncte; a evita ocolurile, a merge direct. 3. Tranz. și refl. A face să dureze (sau să pară că durează) ori a dura mai puțin. ♦ Intranz. și tranz. A vorbi concis. — Lat. excurtare.