scurta (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)SCURTÁ, scurtez, vb. I.
1. Tranz. A micșora lungimea sau înălțimea unui obiect, a reduce din lungime sau din înălțime, a face mai scurt. ◊
Expr. A scurta cuiva ghearele = a pune pe cineva în imposibilitate de a (mai) face rău.
A scurta cuiva limba = a pune pe cineva în imposibilitate de a bârfi. ♦ (
Înv.) A omorî, a executa (prin tăierea capului).
2. Tranz. A alege și a parcurge distanța cea mai scurtă între două puncte; a evita ocolurile, a merge direct.
3. Tranz. și
refl. A face să dureze (sau să pară că durează) ori a dura mai puțin. ♦
Intranz. și
tranz. A vorbi concis. –
Lat. excurtare.scurta (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)scurtá (a ~) vb.,
ind. prez. 3
scurteázăscurtà (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)scurtà v. a (se) face mai scurt:
a scurta haina; fig.
a scurta vorba. [Lat. EXCURTARE].
scurta (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)SCURTÁ, scurtez, vb. I.
1. Tranz. A micșora lungimea sau înălțimea unui obiect, a reduce din lungime sau din înălțime, a face mai scurt. ◊
Expr. A scurta cuiva ghearele = a pune pe cineva în imposibilitate de a (mai) face rău.
A scurta cuiva limba = a pune pe cineva în imposibilitate de a bârfi. ♦ (
înv.) A omorî, a executa (prin tăierea capului).
2. Tranz. A alege și a parcurge distanța cea mai scurtă între două puncte; a evita ocolurile, a merge direct.
3. Tranz. și
refl. A face să dureze (sau să pară că durează) ori a dura mai puțin. ♦
Intranz. și
tranz. A vorbi concis. —
Lat. excurtare.