pupa - explicat in DEX

pupa (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
PUPÁ, pup, vb. I. (Fam.) 1. Tranz. și refl. recipr. A (se) săruta. ◊ Expr. (Tranz.) A pupa în bot (pe cineva) = a linguși, a adula (pe cineva). (Refl. recipr.) A se pupa (în bot) cu cineva = a se înțelege bine cu cineva, a se afla în relații de intimitate cu cineva. 2. Tranz. (Mai ales în construcții negative) A ajunge să obțină ceva râvnit; a dobândi. Nu mai pupi tu plimbare. – Lat. *puppare.

pupa (Dicționar de argou al limbii române, 2007)
pupa, pup I. v. t. 1. a săruta 2. (mai ales în construcții negative) a ajunge să obțină ceva; a dobândi II. v. r. a se săruta

pupa (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
pupá (a ~) (fam.) vb., ind. prez. 3 púpă

pupà (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)
pupà v. 1. fam. a săruta pe față, pe frunte: unchiașul și baba pupară pe Făt-frumos și pe o parte și pe alta, iar el le sărută mâinile ISP.; 2. a căpăta gratuit: tu dela vizirul tot nu pupai bani PANN; toți au pupat duba ISP. [Termen copilăresc pentru sărutat, probabil de origină imitativă (cf. țoc)].