pup (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)PUP1, pupi, s. m. (
Fam. și în limbajul copiilor) Sărut. – Din
pupa (derivat regresiv).
pup (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)PUP2 interj. v. pu.pup (Dicționarul limbii române moderne, 1958 (cu ortografie modificată conform normelor din 1993))PUP2, pupuri, s. n. (
Reg.)
1. (În
expr.)
A ședea (sau
a sta, a se pune)
pup = a sta ghemuit pe vine.
2. Gheb, cocoașă.
3. Pâine mică, mălai copt în cenușă; turtă, boț. –
Magh. pup „gheb”.
pup (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)pup (púpi), s. m. –
1. Boboc, mugure. –
2. Pîine coaptă în spuză. –
3. Zbîrciog (Morchella). –
4. Pistrui, aluniță. –
5. Model de cusătură în cerc. Creație expresivă,
var. a lui
pop, cf. coc. Der. din
sl. pąpū „buric, mugure” (Miklosich,
Slaw. Elem., 42; Cihac, II, 299; Byhan 326; Tiktin),
cf. bg.,
rus. pup, sb.,
cr. pup(a), ar explica numai primul sens.
Der. din
lat. pŭppa „tîță, mugure” (Pușcariu 1403; REW 6854) nu pare mai convingătoare; coincidențele se explică prin izvorul comun expresiv,
cf. ngr. πούπη „cocoașă”,
alb. pupë „moț”.
Der. pupa, vb. (a săruta; familiar, a obține, a căpăta), cuvînt infantil și familiar, a cărui
der. din
lat. *pŭppāre „a suge” ‹
pŭppa „sîn” (Pușcariu,
Cov. Lit., 1905, 299; Pușcariu 1403; Candrea-Dens., 1475; REW 6854; Pascu,
Arhiva, XVI, 1905),
cf. it. poppare, pare improbabilă;
pupat (
var. familiară
pupic, pupui),
s. n. (sărut);
pupăcios (
var. pupător),
adj. (care sărută mult);
pupătură, s. f. (sărut);
împupi, vb. (
Trans., a încolți, a înmuguri);
pupuică, s. f. (vlăstar, puicuță), contaminare a lui
pup cu
puică; popui, s. n. (
Trans., cocoașă), pe care Tiktin și Candrea îl puneau în legătură cu
mag. pup; pupăi, vb. (a face ca pupăza; a flecări, a cleveti);
pupui, vb. (a șopti).
Cf. pop, pupăză.pup (Dicționar de argou al limbii române, 2007)pup, pupi s. m. (în limbajul copiilor) sărut
pup (Dicționaru limbii românești, 1939)1) pup m. (sîrb.
pupă, „mugur”,
pupak, „boboc”, înrudit cu rom.
boboc, cocă ș. a.).
Ban. Trans. Boboc de floare.
Mold. Zbîrcĭog.
pup (Dicționaru limbii românești, 1939)2) pup, a
-á v. tr. (lat.
*pŭppare, d.
pŭppa, fetiță, păpușă, gurguĭu țîțeĭ; fr.
poupard, prunc, vfr.
poupe, țîță. V.
pupil și
pleoapă).
Fam. Sărut.
Nu maĭ pupĭ (banĭ, chilipiru ș. a.), n´aĭ să maĭ capețĭ (banĭ ș. a.). V.
țuc, pap 2.pup (Dicționar de regionalisme și arhaisme din Maramureș, 2011)pup, -i, s.m. –
1. Boboc de floare.
2. Mugur. – Din ucr. pup (MDA).
pup (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)!pup (
fam.)
s. m.,
pl. pupipup (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)pup m. Buc.
1. boboc de floare;
2. Bot. sbârciog. [Rus. PUPŬ].