punte (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)PÚNTE, punți, s. f. 1. Pod îngust (format adesea dintr-o scândură sau dintr-o bârnă) așezat peste un șanț, peste o râpă sau peste o apă, care poate fi trecut numai cu piciorul. ◊
Expr. Punte de scăpare = mijloc de a trece peste o dificultate, de a ieși dintr-un impas.
A se face (sau
a se pune) luntre și punte v. luntre. ♦ Scândură groasă sau panou îngust așezat pe o schelă, pe care circulă muncitorii când lucrează la înălțime. ◊
Punte de comunicație = placă metalică rabatabilă folosită ca legătură între două vagoane de cale ferată. ♦ Pod suspendat sau mobil care leagă vasele de chei. ♦ Pod suspendat sau mobil la o cetate sau la un castel medieval.
2. Planșeu metalic sau de lemn, orizontal, care închide corpul unei nave la partea superioară sau care compartimentează nava pe nivele.
3. Dispozitiv de măsură a unor mărimi electrice format din patru elemente, o sursă de energie și un instrument de măsură.
4. Pluta în care se introduce fitilul candelei.
5. (
Chim.; în sintagma)
Punte de hidrogen = legătură de hidrogen. –
Lat. pons, -ntis.punte (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)púnte (púnți), s. f. –
1. Pod îngust. –
2. Plută de candelă. –
3. Platforma unei mori de apă. –
4. Platforma unei ambarcații. –
5. Traversă care susține cele două brațe ale ferăstrăului de mînă. –
6. În mitologia populară ultima vamă a morților, situată pe un pod deasupra iadului, în care cad sufletele păcătoșilor. –
Mr. punte, megl. punti. Lat. pǒntem (Pușcariu 1402; Candrea-Dens., 1474; REW 6649),
cf. vegl. puant, it.,
port. ponte, prov.,
fr.,
cat. pont, sp. puente. S-a specializat pentru a desemna podurile care servesc numai pietonilor formate în general doar dintr-un trunchi de copac care unește cele două maluri ale unui rîu sau ale unei prăpăstii; trecătorile pentru căruțe se numesc
pod. –
Der. puntaș s. m. (
înv., tîmplar constructor de punți).
punte (Dicționaru limbii românești, 1939)púnte f. (lat.
pons, pŏntis, punte, probabil rudă cu vgr.
pátos, drum bătut [V.
pat]; scr.
patha-s, panthan, drum; vsl.
pontĭ, drum, [V.
răspîntie]; it. pg.
ponte, pv. fr. cat.
pont, sp.
puente). Pod mic:
s´a făcut frate cu dracu pînă ce va trece puntea (Prov.). Traversă, stinghie (ca lemnu cel maĭ lung al ferăstrăuluĭ și care se numește și
războĭ).
punte (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)púnte s. f.,
g.-d. art. púnții; pl. punțipunte (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)punte f.
1. pod peste o apă;
2. pânză așternută în drum pe unde se transportă mortul;
3. grinda teascului;
4. curmezișul ferestrăului. [Lat. PONTEM].