proză - explicat in DEX

proză (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
PRÓZĂ, (rar, 2) proze, s. f. 1. Mod de exprimare care nu este supus regulilor de versificație; compunere literară care folosește acest mod de exprimare. 2. Totalitatea operelor în proză (1) ale unui scriitor, ale unui popor etc. 3. Fig. Lucruri comune, banale, vulgare, cotidiene, aparținând realității de fiecare zi. – Din fr. prose, lat. prosa.

proză (Dicționar de neologisme, 1986)
PRÓZĂ s.f. 1. Scriere, vorbire care nu este supusă regulilor de versificație, care nu este redată în versuri; scriere în limbaj obișnuit. ◊ Proză poetică = proză ritmată și rimată. 2. (Fig.) Scriere lipsită de elemente artistice; banalitate; vulgaritate. [< fr. prose, it., lat. prosa].

proză (Marele dicționar de neologisme, 2000)
PRÓZĂ s. f. 1. mod de exprimare care nu este supus regulilor de versificație; scriere în acest mod. 2. totalitatea operelor în proză (1) ale unui scriitor, ale unui popor etc. 3. (fig.) platitudine, banalitate, fapt comun. (< fr. prose, lat. prosa)

proză (Dicționaru limbii românești, 1939)
*próză f., pl. e (lat. prosa, din *prorsa, care e contras din provorsa, proversa, part. fam. d. provértere, a face să treacă înainte, a prefera. V. vers, jos). Modu obișnuit de a vorbi al omuluĭ (în opoz. cu versurĭ, poezie): a scrie în proză. Scriere în proză, maĭ ales proastă: ĭ-am cetit proza! Fig. Banalitate, lucrurĭ vulgare, mizerie: în locu poeziiĭ codruluĭ, proza fabriciĭ !

proză (Dicționar enciclopedic, 1993-2009)
PRÓZĂ (‹ fr., lat.) s. f. 1. Modalitate de exprimare scrisă sau orală, care nu este supusă normelor de versificație și care mijlocește în special comunicarea ideilor. ◊ P. literară = categorie a creației literare capabile să exprime nu numai succesiunea logică a unui raționament, ci întreaga complexitate a vieții sociale și individuale, fluxul trăirilor interioare ale unui personaj, să evoce simbolic sau documentar structuri ale lumii reale sau să imagineze structuri ale unei lumi posibile. Apărută mai târziu decât poezia, p.l. și-a creat de-a lungul timpului mijloace specifice (narațiune, descriere, analiză, portret ș.a.), încorporând totodată și unele mijloace poetice, valorificând sonoritatea și pitorescul vocabularului, posibilitățile ritmice și melodice ale contrucției frazelor ș.a. Modalitatea predilectă a genului epic (schiță, nuvelă, roman, reportaj etc.) și în mare măsură a celui dramatic, p.l. se aproprie însă, uneori, prin inflexiunile lirice caracteristice mai ales speciilor hibride (proză poetică, portret liric etc.), de poezie. ♦ Totalitatea operelor în p. aparținând unui scriitor, unui curent, unei epoci, unei țări sau întregii literaturi universale. 2. Fig. Fapt banal, nesemnificativ, lipsit de poezie.

proză (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
!próză s. f., g.-d. art. prózei; (scrieri) pl. próze

proză (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)
proză f. 1. limbă obișnuită și liberă, organul rațiunii și al științei: proza se adresează mai cu seamă inteligenței și scopul ei este a convinge, a instrui și a interesa; 2. fig. ceva banal: dar mizeria aceasta, proza asta e amară EM.