prescurtare (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)PRESCURTÁRE, prescurtări, s. f. Acțiunea de
a prescurta și rezultatul ei; rezumare; abreviere. ♦ (
Concr.) Cuvânt, titlu etc. abreviat. –
V. prescurta.prescurtare (Dicționar de neologisme, 1986)PRESCURTÁRE s.f. Acțiunea de a prescurta și rezultatul ei; abreviere, abreviație. [<
prescurta].
prescurtare (Dicționaru limbii românești, 1939)prescurtáre f., pl.
ărĭ. Acțiunea de a prescurta. Lucru prescurtat, maĭ ales vorbind de cărțĭ (rezumat) orĭ de cuvinte (abreviațiune): „P. S.”
e o prescurtare în loc de „post-scriptum” orĭ „Prea Sfîntu”.
prescurtare (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)!prescurtáre (pre-scur-) s. f.,
g.-d. art. prescurtắrii; pl. prescurtắriprescurtare (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)prescurtare f.
1. acțiunea de a prescurta și lucrul prescurtat;
2. abreviațiune;
3. compendiu.