peșin (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)PEȘÍN adv. 1. (
Pop. și
fam.; de obicei în legătură cu verbe ca „a da”, „a plăti”) În numerar, cu plata pe loc. ◊ (Adjectival)
Bani peșin. 2. (
Înv.) Îndată, imediat, numaidecât. [
Var.: (
înv.)
peșím adv.] – Din
tc. peșin.peșin (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)peșín adv. –
1. În numerar. –
2. Îndată, numaidecît. –
Var. înv. peșim. Mr. pișim. Tc. (
per.)
peșin „anticipat” (Șeineanu, II, 293; Lokotsch 1662; Ronzevalle 59),
cf. ngr. πεσίν,
iud. sp. pišin „numaidecît”. –
Der. peșingea, adv. (
înv., numerar), din
tc. peșinci.peșin (Dicționaru limbii românești, 1939)peșín adv. saŭ adj. fix (turc. [d. pers.]
peșin, pișin). Numerar, în numerar, pe loc, gheață (uscațĭ):
a plăti peșin, a avea banĭ peșin. Munt. Fam. Îndată, pe loc, imediat:
a zice peșin. – Și
peșim (Munt.). Greșit scris
pe șin. Uniĭ zic și
pe peșin (ca
pe gratis).
peșin (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)peșín (
pop.,
fam.)
adj. invar.,
adv.peșin (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)peșin adv. în numărătoare:
mie îmi place să plătesc peșin AL. [Turc. PEŠIN].