montà - explicat in DEX

monta (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
MONTÁ¹, montez, vb. I. Tranz. 1. A fixa la locul lor diferite piese ale unui sistem tehnic; a asambla, a îmbina. ♦ A fixa, a amplasa la locul de funcționare o parte a unui mecanism, a unui obiect. ♦ A fixa pietre prețioase într-o bijuterie. 2. A pregăti reprezentarea unui spectacol artistic, a pune în scenă. 3. Fig. A pune la cale. ♦ A întărâta pe cineva împotriva cuiva; a ațâța. – Din fr. monter.

monta (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
MONTÁ², pers. 3 montează, vb. I. Tranz. (Despre animale masculine) A efectua o montă, a fecunda. – Din montă.

monta (Dicționar de neologisme, 1986)
MONTÁ vb. I. tr. 1. A așeza, a potrivi la locul lor (piesele unei mașini, ale unui aparat etc.); a îmbina, a asambla. ♦ A fixa o piatră prețioasă într-o bijuterie. 2. A pregăti pentru reprezentare, a pune în scenă (o piesă de teatru, un spectacol). 3. (Fig.) A ațâța, a incita (pe cineva) contra cuiva; a instiga. [< fr. monter].

monta (Marele dicționar de neologisme, 2000)
MONTÁ¹ vb. I. tr. 1. a așeza, a potrivi la locul lor (piesele unei mașini, ale unui aparat etc.); a îmbina, a asambla. ◊ a fixa o piatră prețioasă într-o bijuterie. 2. a pune în scenă o piesă de teatru, un spectacol. 3. a pune la cale, a ațâța, a instiga. II. refl. a se irita, a se înfuria. (< fr. monter)

monta (Marele dicționar de neologisme, 2000)
MONTÁ² vb. tr. (despre animale mascule) a efectua monta (1). (< montă)

monta (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
montá (a ~) vb., ind. prez. 3 monteáză

montà (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)
montà v. 1. a potrivi diferitele piese ale unui obiect: a monta o mașină; 2. a întoarce un ceasornic; 3. a procura ceeace e necesar: a monta un magazin; 4. a prepara: a monta o intrigă; 5. fig. a excita în contra cuiva: l´a montat rău.