jurisdicție (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)JURISDÍCȚIE, jurisdicții, s. f. 1. Putere, competență de a judeca a unui judecător sau a unei instanțe.
2. Totalitatea instanțelor judecătorești de același grad.
3. Ansamblul organelor care au competența de a judeca pricini de aceeași categorie.
4. Teritoriu în care un judecător sau o instanță judecătorească își exercită puterea. – Din
fr. juridiction, lat. jurisdictio.jurisdicție (Dicționar de neologisme, 1986)JURISDÍCȚIE s.f. 1. Putere, competență a unui judecător sau a unei instanțe de a judeca; (
p. ext.) teritoriu unde își poate exercita această putere un judecător sau o instanță judecătorească.
2. Totalitatea organelor de judecată de același grad sau competente a soluționa o anumită categorie de litigii. ◊
Organ de jurisdicție = organ de stat care îndeplinește funcții judecătorești. [Gen.
-iei, var.
jurisdicțiune s.f. / cf. lat.
iurisdictio, fr.
jurisdiction].
jurisdicție (Marele dicționar de neologisme, 2000)JURISDÍCȚIE s. f. 1. competență a unui judecător, a unei instanțe de a judeca; (p. ext.) teritoriul unde se exercită. 2. totalitatea instanțelor de judecată având competența de a soluționa cauzele de aceeași categorie. ♦ organ de ~ = organ de stat care îndeplinește funcții judecătorești. (< fr.
jurisdiction, lat.
iurisdictio)
jurisdicție (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)jurisdícție (-ți-e) s. f.,
art. jurisdícția (-ți-a), g.-d. art. jurisdícției; pl. jurisdícții, art. jurisdícțiile (-ți-i-)jurisdicție (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)JURISDÍCȚIE, jurisdicții, s. f. 1. Putere competență de a judeca a unui judecător sau a unei instanțe.
2. Totalitatea instanțelor judecătorești de același grad.
3. Ansamblul organelor care au competența de a judeca pricini de aceeași categorie.
4. Teritoriu în care un judecător sau o instanță judecătorească își exercită puterea. — Din
fr. juridiction, lat. jurisdictio.