etimon - explicat in DEX

etimon (Dicționarul limbii române contemporane, 1980)
ETIMÓN, etimoane, s.n. Cuvânt (de obicei dintr-o limbă străină) din care provine un anumit cuvânt al unei limbi.

etimon (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
ETIMÓN, etimoane, s. n. Cuvânt (de obicei dintr-o limbă străină) din care provine un anumit cuvânt al unei limbi; etimologie (3). – Din fr. étymon.

etimon (Dicționar de neologisme, 1986)
ETIMÓN s.n. (Lingv.) Cuvânt de bază, de obicei dintr-o limbă străină, din care derivă un cuvânt al unei limbi. [Pl. -onuri, -oane. / < fr. étymon].

etimon (Marele dicționar de neologisme, 2000)
ETIMÓN s. n. cuvânt de bază din care provine un cuvânt al unei limbi; etimologie (2). (< fr. étymon)

etimon (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
etimón s. n., pl. etimoáne

etimon (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)
ETIMÓN, etimoane, s. n. Cuvânt (de obicei dintr-o limbă străină) din care provine un anumit cuvânt al unei limbi; etimologie (3). — Din fr. étymon.