erezie (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)EREZÍE, erezii, s. f. 1. Doctrină sau credință religioasă care ia naștere în sânul unei biserici, abătându-se de la dogmele consacrate și care este condamnată de biserica respectivă.
2. Fig. Greșeală, eroare, rătăcire. – Din
fr. hérésie, lat. haeresis.erezie (Dicționar de neologisme, 1986)EREZÍE s.f. 1. Doctrină contrară dogmelor religiei (mai ales religiei creștine catolice) care este condamnată de biserică.
2. (
Fig.) Rătăcire, abatere, greșeală, eroare. [Gen.
-iei. / cf. fr.
héresie, it.
eresia, gr.
hairesis – alegere].
erezie (Marele dicționar de neologisme, 2000)EREZÍE s. f. 1. concepție, opinie religioasă, filozofică sau politică contrară dogmelor, principiilor esențiale ale unei doctrine oficiale. 2. (fig.) rătăcire, abatere, greșeală, eroare. (< fr.
hérésie, lat.
haeresis)
erezie (Dicționaru limbii românești, 1939)*erezíe f. (vgr.
airesis, lat.
háeresis, it.
῾eresía, fr.
hérésie. V.
diereză). Doctrină contrară bisericiĭ oficiale. Opiniune contrară opiniuniĭ generale.
Fig. Rătăcire, greșală [!]:
nu umbla cu asemenea ereziĭ!erezie (Dicționar enciclopedic, 1993-2009)EREZÍE (‹
fr.,
lat.; {s}
gr. hairesis „alegere”)
s. f. 1. (În gândirea greacă clasică) Aderare la o anumită școală filozofică; (în „Noul Testament”) partid, grupare, spirit sectar (
ex. saducheii, fariseii), fără angajarea unei atitudini schismatice față de structura doctrinară din care face parte; (în gândirea creștină primară și mai târziu) interpretare nepotrivită, în opoziție cu dogma creștină sau respingerea acesteia (
ex. arianismul, nestorianismul); eroare teologică. Este diferită de
apostazie șo
schismă. 2. Mișcare socială centrifugă în sânul unei comunități religioase., întemeiată pe interpretarea eronată a învățăturii creștine tradiționale (
ex. bogomilismul, husitismul).
3. (
Fig.) Greșeală, abatere, rătăcire.
erezie (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)erezíe s. f.,
art. erezía, g.-d. art. erezíei; pl. erezíi, art. erezíileerezie (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)erezie f.
1. doctrină contrară Bisericii oficiale;
2. fig. idee sau opiniune contrară celor în genere admise.
erezie (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)EREZÍE, erezii, s. f. 1. Doctrină sau credință religioasă care ia naștere în sânul unei biserici, abătându-se de la dogmele consacrate, și care este condamnată de biserica respectivă.
2. Fig. Greșeală, eroare, rătăcire. — Din
fr. hérésie, lat. haeresis.