coroană (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)COROÁNĂ, coroane, s. f. 1. Podoabă în formă de cerc făcută din flori și frunze, cu care se încununează capul; cunună. ♦
Fig. Încununare. ♦ Cunună de flori sau de frunze (naturale sau artificiale) care se depune ca omagiu la mormântul cuiva.
2. Podoabă de metal (prețios), ornată cu pietre scumpe și purtată de monarhi la ocazii solemne ca semn al puterii lor;
p. anal. tiară papală. ♦ Semn distinctiv imprimat, desenat sau brodat în formă de coroană (
1) pe stemele și pe blazoanele familiilor imperiale, regale sau senioriale.
3. Fig. Putere monarhică, suveranitate;
p. ext. persoană care deține această putere.
4. Unitate monetară în anumite țări.
5. Totalitatea crengilor unui arbore, ale unui arbust etc.
6. Partea superioară, vizibilă, a dintelui omului, care iese din gingie și este acoperită cu smalț. ♦ Îmbrăcăminte de metal, de porțelan, de acrilat etc. cu care se acoperă un dinte sau o măsea cariată.
7. Partea de deasupra copitei la piciorul calului.
8. Suprafață cuprinsă între două cercuri concentrice.
9. (În sintagmele)
Coroană solară = regiune luminoasă în jurul soarelui, formată din stratul exterior și cel mai rarefiat al atmosferei solare, vizibilă cu ochiul liber în timpul unei eclipse totale de soare.
Coroana boreală = Numele unei constelații (circulare) din emisfera boreală; Hora.
10. Nume dat mai multor piese sau părți de piese mecanice, de lungime mică, având forma unui cilindru gol.
11. (
Muz.) Semn pus deasupra unei note sau a unei pauze pentru a le prelungi valoarea; fermata. – Din
lat. corona.