coroană (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)COROÁNĂ, coroane, s. f. 1. Podoabă în formă de cerc făcută din flori și frunze, cu care se încununează capul; cunună. ♦
Fig. Încununare. ♦ Cunună de flori sau de frunze (naturale sau artificiale) care se depune ca omagiu la mormântul cuiva.
2. Podoabă de metal (prețios), ornată cu pietre scumpe și purtată de monarhi la ocazii solemne ca semn al puterii lor;
p. anal. tiară papală. ♦ Semn distinctiv imprimat, desenat sau brodat în formă de coroană (
1) pe stemele și pe blazoanele familiilor imperiale, regale sau senioriale.
3. Fig. Putere monarhică, suveranitate;
p. ext. persoană care deține această putere.
4. Unitate monetară în anumite țări.
5. Totalitatea crengilor unui arbore, ale unui arbust etc.
6. Partea superioară, vizibilă, a dintelui omului, care iese din gingie și este acoperită cu smalț. ♦ Îmbrăcăminte de metal, de porțelan, de acrilat etc. cu care se acoperă un dinte sau o măsea cariată.
7. Partea de deasupra copitei la piciorul calului.
8. Suprafață cuprinsă între două cercuri concentrice.
9. (În sintagmele)
Coroană solară = regiune luminoasă în jurul soarelui, formată din stratul exterior și cel mai rarefiat al atmosferei solare, vizibilă cu ochiul liber în timpul unei eclipse totale de soare.
Coroana boreală = Numele unei constelații (circulare) din emisfera boreală; Hora.
10. Nume dat mai multor piese sau părți de piese mecanice, de lungime mică, având forma unui cilindru gol.
11. (
Muz.) Semn pus deasupra unei note sau a unei pauze pentru a le prelungi valoarea; fermata. – Din
lat. corona.coroană (Marele dicționar de neologisme, 2000)COROÁNĂ, coroáne, s.f.
4. Unitate monetară în Cehia, Danemarca, Estonia, Islanda, Norvegia, Slovacia și Suedia. (ceh, slovac.
koruna < lat.
corōna = coroană; sued.
krona < v. sued.
krōna < germ. de jos medie
krūne, krōne < lat.
corōna = coroană; isl.
króna, dan., norv.
krone < v. norv.
krūna < germ. de jos medie
krūne, krōne < lat.
corōna = coroană; est.
kroon < germ.
Krone < germ. de sus medie
krōn, krōne < v. germ. de sus
korōna < lat.
corōna = coroană (de la coroana imprimată pe monedă)) [și
AHDEL]
coroană (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)coroánă (coroáne), s. f. – Podoabă pentru cap în formă de cerc, cunună. –
Var. (
înv.)
coronă. Lat. corona (
sec. XVII). Este dublet al lui
cunună. Este posibil să fi intrat în
rom. indirect,
cf. ngr. ϰορώνη,
mag. korona, bg.,
pol.,
rus. korona. –
Der. (în)corona, vb. (a pune coroana),
sec. XVII;
coronație, s. f. (
înv., încoronare);
coronament, s. n. (cornișă), din
fr. couronnement; coroniște, s. f. (plantă, Coronilla varia).
coroană (Dicționaru limbii românești, 1939)coroánă, V.
coronă.coroană (Dicționar de regionalisme și arhaisme din Maramureș, 2011)coroánă, coroane, (corună), s.f. – Monedă austro-ungară: „În timpuri normale, o coroană austro-ungară făcea cât leul român. Atâta era plata cantorului, a diacului sau cântărețului pe an, pe care fieștecare cap de familie trebuie s-o plătească” (Bârlea 1924 II: 474); „De-ar da totul pe o lună, / La diac tot o corună” (Bârlea 1924 I: 173). – Lat. corona.
coroană (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)coroánă s. f.,
g.-d. art. coroánei; pl. coroánecoroană (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)coroană f.
1. podoabă de cap, în formă circulară, făcută din flori sau frunze naturale; fig.
timpul iă pus coroană de argint, țara de aur AL.;
2. fig. premiu câștigat la un examen;
3. podoabă de cap, purtată de persoane suverane (ca semn al demnității lor):
coroană regală; tu porți sub coroană cununa cea de spini AL;
4. putere suverană:
a pierde coroana; și Suveranul însuș:
domeniul Coroanei: 5. numele unei decorațiuni naționale:
Coroană României, înființată la 1881, coprinde cinci clase; 6. monedă austriacă (în valoare de 1 fr.) și engleză (valorând 5 fr. și 75 c.);
7. coama sau culmea casei țărănești;
8. coroana dintelui, partea lui vizibilă. [Termen de origină literară, dar deja familiar vechilor scriitori (v.
cunună)].
coroană (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)COROÁNĂ, coroane, s. f. 1. Podoabă pentru cap în formă de cerc, făcută din flori și frunze; cunună. ♦
Fig. Încununare. ♦ Cunună de flori sau de frunze (naturale sau artificiale) care se depune ca omagiu la mormântul cuiva.
2. Diademă (de aur, de argint, de fier) ornamentată, purtată de monarhi la ocazii solemne ca semn al puterii lor;
p. anal. tiară papală. ♦ Semn distinctiv imprimat, desenat sau brodat în formă de coroană (1) pe stemele și pe blazoanele familiilor imperiale, regale sau senioriale.
3. Fig. Putere monarhică, suveranitate;
p. ext. persoană care deține aceeastă putere.
4. Unitate monetară în unele țări.
5. Totalitatea ramurilor unui arbore, ale unui arbust etc.
6. (Și în sintagma
coroană dentară) Partea superioară, vizibilă, a dintelui omului, care iese din gingie și este acoperită cu smalț. ♦ Îmbrăcăminte de metal, de porțelan, de acrilat etc. cu care se acoperă un dinte sau o măsea cariată.
7. Partea de deasupra copitei la piciorul calului.
8. (Și în sintagma
coroană circulară) Suprafață cuprinsă între două cercuri concentrice.
9. (În sintagmele)
Coroană solară = regiune luminoasă în jurul Soarelui, formată din stratul exterior și cel mai rarefiat al atmosferei solare, vizibilă cu ochiul liber în timpul unei eclipse totale de Soare.
Coroana boreală = numele unei constelații (circulare) din emisfera boreală; Hora.
10. Piesă sau parte dintr-o piesă mecanică, de lungime mică, având forma unui cilindru gol.
11. (
Muz.) Semn pus deasupra unei note sau a unei pauze pentru a le prelungi valoarea; fermata. —
Din lat. corona.