coautor (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)COAUTÓR, -OÁRE, coautori, -oare, s. m. și
f. 1. Persoană care a scris o lucrare, a făcut o invenție etc. împreună cu alta sau cu altele, considerată în raport cu aceasta sau cu acestea.
2. Persoană care a săvârșit o infracțiune împreună cu alta sau cu altele, considerată în raport cu aceasta sau cu acestea. [
Pr.:
co-a-u-] – Din
fr. coauteur.coautor (Dicționar de neologisme, 1986)COAUTÓR, -OÁRE s.m. și f. Autor care a făcut o lucrare împreună cu altcineva. ♦ Autor al unei infracțiuni pe care a făptuit-o împreună cu alții; părtaș. [Pron.
co-a-u-. / <
co- +
autor, cf. fr.
coauteur].
coautor (Marele dicționar de neologisme, 2000)COAUTÓR, -OÁRE s. m. f. 1. autor împreună cu altcineva al unei lucrări. 2. participant, alături de alții, la săvârșirea unei crime, a unei infracțiuni. (< fr.
coauteur)
coautor (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)coautór (co-a-u-) s. m.,
pl. coautóricoautor (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)COAUTÓR, -OÁRE, coautori, -oare, s. m. și
f. 1. Persoană care a scris o lucrare, a făcut o invenție etc. împreună cu alta sau cu altele, considerată în raport cu aceasta sau cu acestea.
2. Persoană care a comis o infracțiune împreună cu alta sau cu altele, considerată în raport cu aceasta sau cu acestea. [
Pr.:
co-a-u-] — Din
fr. coauteur.