carabinier - explicat in DEX

carabinier (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
CARABINIÉR, carabinieri, s. m. 1. (Înv.) Soldat înarmat cu o carabină (1). 2. (În Italia) Membru al jandarmeriei. [Pr.: -ni-er] – Din fr. carabinier.

carabinier (Dicționar de neologisme, 1986)
CARABINIÉR s.m. Soldat înarmat cu carabină. ♦ Soldat care face serviciu de poliție în Italia. [Pron. -ni-er. / < fr. carabinier, it. carabiniere].

carabinier (Marele dicționar de neologisme, 2000)
CARABINIÉR s. m. 1. (în trecut) soldat înarmat cu carabină. 2. membru al jandarmeriei (în Italia); nume dat vameșilor în Spania. (< fr. carabinier, it. carabiniere)

carabinier (Dicționar enciclopedic, 1993-2009)
CARABINIER (‹ fr.) s. m. 1. Soldat înarmat cu o carabină. ♦ (În Franța) Denumire dată soldaților din cavaleria grea (sec. 17-19) înarmați cu carabine, precum și soldaților de elită din infanterie (1788-1792). 2. Denumire dată astăzi vameșilor în Spania (carabineros), iar în Italia și alte state jandarmeriei (carabinieri).

carabinier (Dicționarul limbii române moderne, 1958 (cu ortografie modificată conform normelor din 1993))
CARABINIÉR, carabinieri, s. m. (Înv.) Soldat înarmat cu o carabină. [Pr.: -ni-er] – Fr. carabinier.

carabinier (Dicționaru limbii românești, 1939)
*carabiniér m. Soldat armat cu carabină (în cavalerie și jandarmerie). În Italia, jandarm. În Spania, agent vamal.

carabinier (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
carabiniér (-ni-er) s. m., pl. carabiniéri

carabinier (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)
carabinier m. soldat înarmat cu carabină.

carabinier (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)
CARABINIÉR, carabinieri, s. m. 1. (Înv.) Soldat înarmat cu o carabină (1). 2. (În Italia) Membru al jandarmeriei. [Pr.: -ni-er] — Din fr. carabinier.