arneu (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)arnéu (arnéuri), s. n. – Prelată.
Mag. ernyő (DAR).
arneu (Dicționarul limbii române moderne, 1958 (cu ortografie modificată conform normelor din 1993))ARNÉU, arneie s. n. (
Reg.) Acoperiș la căruțele țărănești, făcut din cercuri de lemn acoperite cu rogojini sau cu pânză groasă; coviltir. –
Magh. ernyö.arneu (Dicționar de regionalisme și arhaisme din Maramureș, 2011)arnéu, -uri, -eauă, (herneu, ierneu), s.n. – Coviltir de iarnă (de rogojină sau pânză). Atestat în Sighet și Petrova (ALR 1971: 346). – Din magh. ernyö „umbrelă” (DA, DER).