ambiant - explicat in DEX

ambiant (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
AMBIÁNT, -Ă, ambianți, -te, adj. Care se găsește în jur, în apropiere, înconjurător. [Pr.: -bi-ant] – Din fr. ambiant.

ambiant (Dicționar de neologisme, 1986)
AMBIÁNT, -Ă adj. Înconjurător, din apropiere, vecin, din jur. [Pron. -bi-ant. / < fr. ambiant, cf. lat. ambire – a înconjura].

ambiant (Marele dicționar de neologisme, 2000)
AMBIÁNT, -Ă adj. (despre mediu, atmosferă) înconjurător. (< fr. ambiant, lat. ambiens)

ambiant (Dicționarul limbii române moderne, 1958 (cu ortografie modificată conform normelor din 1993))
AMBIÁNT, -Ă, ambianți, -te, adj. Care se găsește în jur, în apropiere; înconjurător. [Pr.: -bi-ant] – Fr. ambiant.

ambiant (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
ambiánt (-bi-ant) adj. m., pl. ambiánți; f. ambiántă, pl. ambiánte

ambiant (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)
ambiant a. care înconjoară: mediu ambiant.

ambiant (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)
AMBIÁNT, -Ă, ambianți, -te, adj. Care se găsește în jur, în apropiere, înconjurător. [Pr.: -bi-ant] — Din fr. ambiant.