abilitare (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)ABILITÁRE, abilitări, s. f. (Rar) Acțiunea de
a abilita și rezultatul ei. –
V. abilita.abilitare (Dicționar de neologisme, 1986)ABILITÁRE s.f. Acțiunea de a abilita și rezultatul ei. [<
abilita].
abilitare (Dicționarul limbii române moderne, 1958 (cu ortografie modificată conform normelor din 1993))ABILITÁRE, abilitări, s. f. (Rar) Acțiunea de
a abilita și rezultatul ei.
abilitareabilitáre s.f. 1 Acordare a unui grad, a unui drept.
2 (
jur.) Împuternicire pentru o acțiune juridică. • pl.
-ări. /v.
abilita. (DEXI – „Dicționar explicativ ilustrat al limbii române“, Ed. Arc & Gunivas, 2007)
abilitare (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)abilitáre s. f.,
g.-d. art. abilitắrii; pl. abilitắriabilitare (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)ABILITÁRE, abilitări, s. f. (Rar) Acțiunea de
a abilita și rezultatul ei. —
V. abilita.