Să învăţăm să scriem şi să pronunţăm corect

Cu un strop de imaginaţie vom descoperi în cele ce urmează că a scrie şi a pronunţa corect este ca o joacă.

                     Cei doi fraţi gemeni â şi î
De ce i-am numit astfel?
       Să ne imaginăm că mama este sunetul [î] şi fraţii gemeni sunt â şi î. Astfel avem două forme diferite în scris â şi î ale aceluiaşi sunet.
         Când folosim â ?
 Scriem cu â în interiorul cuvintelor.
       ex.     Mîine plec la bunicii mei. – greşit
                 Mâine plec la bunicii mei. – corect
        Când folosim î?
Scriem cu î la începutul şi la finalul cuvintelor.
       ex.    Ân final ai ânţeles că nu este bine a urâ. – greşit
                În final ai înţeles că nu este bine a urî.  – corect 
     Există aici două cazuri cu totul speciale la care trebuie să fim foarte atenţi.
1. Verbele de conjugarea a IV –a care au la infinitiv terminaţia -î.
        ex. a coborî – coborâsem, coborât
2. Derivatele cu sufixe de la cuvintele terminate în –î.
        ex. a hotărî – hotărâtor
     Tindem să folosim în ambele cazuri î, să nu uităm însă regula care spune că în interiorul cuvintelor trebuie să folosim â.
    Excepţie fac numele de familie, unde nu se aplică nicio regulă, ci se ţine cont de tradiţia familiei sau de dorinţa purtătorilor.
                       

                 Buclucaşii e şi ie
        Putem spune şi aici că e şi ie sunt fraţi, dar de data aceasta mama este litera e. Astfel în limbajul scris folosim e, însă pronunţăm e sau ie în funcţie de caz.
           Când scriem e şi pronunţăm [e] ?
      În majoritatea neologismelor la început de cuvânt
ex. eră, examen;
     şi la început de silabă după vocală
ex. poem, coexistenţă;
          Când scriem e şi  pronunţăm [ĭe] ?
1. În pronumele personale: eu, el, ei, ele.
2. În formele verbului a fi: eşti, este, e, eram, erai, era, eraţi, erau.
            Când scriem ie şi pronunţăm [ĭe] ?
1. În cuvintele din fondul vechi: femeie
2. În verbele neologice cu rădăcina terminată în –i: constituie
3. În neologisme cu ie în etimon: proiect
etimon- cuvânt de bază, de obicei dintr-o limbă străină, din care derivă un cuvânt al unei limbi. (DEX)

 

            Surioarele ea şi ia
Vom descoperi împreună cinci situaţii în care trebuie să fim atenţi la scrierea şi pronunţarea celor două.
1. Ce se întâmplă cu ea şi ia la început de cuvânt şi la început de silabă după vocală?
a. Scriem şi pronunţăm ia când aceasta alternează cu ie:
ex. iarnă/ierni, băiat/băieţi, trebuia/trebuie, trăiască/trăieşte;
b. Scriem ea şi pronunţăm ia când aceasta alternează cu e:
ex. ea/el;
Atenţie!! În neologisme pronunţăm ea, sub influenţa scrierii.
ex. aleea/alee, efectuează/efectuez;
2. Ce se întâmplă atunci când cele două apar după t, d, s, z, ţ, l, n şi r ?
Scriem şi pronunţăm întotdeauna ea.
ex. teapă, deal, seară, zeamă, ţeapă, leac, neam, vinerea;
Excepţie: În aceştia şi atâţia folosim ia pentru că alternează cu i (aceşti, atâţi)
3. Ce se întâmplă atunci când ea şi ia formează împreună cu c şi g grupurile: cea, gea, cia, gia?
a. Folosim cea şi gea atunci când fac parte din aceeaşi silabă.
ex: ceapă, ceas, geacă, geam; ( cea-pă, ceas, gea-că, geam )
b. Folosim gea şi gia atunci când fac parte din silabe diferite.
ex. cianură, elegiac; (ci-anură, elegi-ac)
4. Ce se întâmplă atunci când cele două apar după p,b, f, v şi m?
a. Scriem şi pronunţăm ea când alternează cu e.
ex. meargă/merge, veac/vecie;
b. Scriem şi pronunţăm ia când alternează cu ie
ex. piatră/pietre, viaţă/vieţi;
                sau când nu există forme alternante.
ex. abia, fiară;
5. Ce se întâmplă atunci când cele două apar după ch şi gh?
a. Scriem ea atunci când alternează cu e.
ex. cheamă/chem, gheaţă/gheţuri;
b. Scriem ia atunci când nu există forme alternante.
ex. chiar, maghiar;
Mai există patru grupuri ce conţin ea şi ia: eai, eau şi iai, iau.
a. Scriem şi pronunţăm iai, iau la început de cuvânt şi la început de silabă după vocală.
ex. îndoiai/îndoiau;
      suiai/suiau;
b. După consoană folosim aceleaşi reguli ca la ea, ia.
ex. eai, eau; vegheai, vreau;
      iau: miau;

 

                         Verişoarele eo, io, eoa, ioa
1. Scriem întotdeauna io, ioa după [ č ] şi  [ ğ ], [k'] şi [g'] (ch, gh) când fac parte din aceeaşi silabă.
ex. ciorchine, cioară, giol (cantitate de arşice folosită într-un joc pentru copii), gioarsă (haină uzată);
        chior, ghiol (lac sau baltă mare cu fundul plin de mâl), şchioapă, ghioagă (armă veche de luptă, de lemn sau de fier);
Scriem cheo, geo în cazul în care acestea sunt în silabe diferite.
ex. cheotoare (butonieră), geologie ( che-otoare, ge-ologie);
Atenţie!! Nu pronunţăm eo în silabe diferite în cuvinte precum: georgian, Gheorghe. (  geor-gi-an, Gheor-ghe)
2. Scriem şi pronunţăm de obicei eo, eoa şi io după alte consoane.
ex deodată, leoarcă, feleştioc (pămătuf cu care se unge osia unei căruţe sau bocancii);
          Surorile oa şi ua
1. Întotdeauna la început de cuvânt scriem oa.
ex. oare, oameni;
2. Scriem şi pronunţăm oa după consoană.
ex. doar, foarte;
3. Scriem oa după consoană atunci când alternează cu o.
ex. cuvioasă/cuvios, respectuoasă/respectuos;
4. Scriem ua după consoană atunci când alternează cu uă.
ex. roua/rouă, ziua/ziuă
Alte două grupuri la care trebuie să fim atenţi sunt ie şi ia.

Scriem -ie (la forma nearticulată) şi -ia (la forma articulată) şi le pronunţăm în două silabe, în substantive feminine precum: bucurie, istorie, familia, via (bucuri-e, istori-e, famili-a, vi-a).