AUSCULTATIE AUSCULTATIE, s. f. / auscultation, s. f. / auscultation, sounding. [Lot. ausciiltare = a asculta cu atenpie.] Metoda de examen clinic obiectiv care consta In ascultarea zgomotelor normale sau patologice din interiorul organismului. Dupa Laen-nec, se disting a. imediata, prin aplicarea directa a urechii in zona de proiectie a organului investigat, si a. mediata, prin intermediul *stetoscopului. A. constituie unui din cele patru pro-cedee clasice ale examenului clinic, alaturi de *inspectie, 'pal-pare si *percutie. Locul de proiectie tegumentara a transmisiei maxime a zgomotelor produse la nivelul unei structuri anatomice se numeste focar de a.