Proba element de fapt care serveste la stabilirea existentei sau inexistentei unor fapte sau acte juridice, la identificarea persoanelor care le-au savarsit, la cunoasterea imprejurarilor necesare pentru justa solutionare a cauzei supuse cercetarii sau judecatii. Mijloacele de proba sunt prevazute de lege.Probele sunt judiciare (care se fac in fata instantei – audierea unui martor, interogatoriul) si extrajudiciare (care se constituie in afara judecatii – intocmirea unui inscris pentru dovedirea contractului incheiat). In procesul civil, sarcina probei revine, de regula, reclamantului, deoarece cel ce face o propunere inaintea judecatii este dator sa o dovedeasca; in timpul procesului, sarcina probei se repartizeaza intre reclamant si parat, dupa cum unul sau celalalt formuleaza pretentii in fata organului de judecata. In procesul penal, sarcina probei vinovatiei invinuitului sau inculpatului revine organelor de urmarire penala. Invinuitul sau inculpatul au dreptul de a administra probe in aparare. In litigiile de munca, dovada temeiniciei sau legalitatii dispozitiei sau masurii luate de unitate este in sarcina acesteia. Procedura de administrare a probelor inaintea instantei de judecata sau a altui organ de jurisdictie, cuprinde mai multe faze succesive: propunerea probei de partea care are sarcina probei; incuviintarea probei de catre instanta de judecata; aprecierea probei de catre judecator, in vederea retinerii sau inlaturarii acesteia, cand pronunta hotararea. Pentru a fi admisibila, proba trebuie sa indeplineasca urmatoarele conditii: sa clarifice elemente necunoscute cauzei (proba concludenta); sa aduca elemente noi necuprinse in alte probe (proba utila); sa aiba legatura cu cauza (proba pertinenta).