țuguitură(Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998) ȚUGUITÚRĂ,țuguituri, s. f. Țugui. [Pr.: -gu-i-] – Țuguia + suf. -itură.
țuguitură(Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005) țuguitúră (rar) (-gu-i-) s. f., g.-d. art. țuguitúrii; pl. țuguitúri
țuguitură(Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009) ȚUGUITÚRĂ,țuguituri, s. f. (Rar) Țugui. [Pr.: -gu-i-] — Țuguia + suf. -itură.