țiitor - explicat in DEX

țiitor (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
ȚIITÓR, -OÁRE, țiitori, -oare, s. f., adj. 1. S. f. (Pop.) Concubină. 2. S. f. pl. Loc unde stă vânătorul la pândă; loc pe unde trece vânatul. 3. Adj. (Înv.) Care ține mult timp; durabil. [Pr.: ți-i-] – Ține + suf. -itor.

țiitor (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
țiitór (înv., pop.) (ți-i-) adj. m., pl. țiitóri; f. sg. și pl. țiitoáre

țiitor (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)
ȚIITÓR, -OÁRE, țiitori, -oare, s. f., adj. 1. S. f. (Pop.) Concubină. 2. S. f. pl. Loc unde stă vânătorul la pândă; loc pe unde trece vânatul. 3. Adj. (înv.) Care ține mult timp; durabil. [Pr.: ți-i-] — Ține + suf. -itor.