țiitoare - explicat in DEX

țiitoare (Dicționar de argou al limbii române, 2007)
țiitoare, țiitoare s. f. concubină, amantă

țiitoare (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
țiitoáre¹ (persoană) (pop.) (ți-i-) s. f., g.-d. art. țiitoárei; pl. țiitoáre

țiitoare (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
!țiitoáre² (loc de pândă) (ți-i-) s. f., g.-d. art. țiitórii; pl. țiitóri

țiitoare (Dicționaru limbii românești, 1939)
țiitoáre f., pl. orĭ (d. țin, țiŭ. P. pl., cp. cu privighetoare). Întreținută, concubină. Trecătoare, locu pe unde trece vînatu și unde se ațin vînătoriĭ: la pîndă la țiitorĭ (Od. Psevd. 99).

țiitoare (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)
țiitoare f. 1. femeie întreținută (cf. țineà 8); 2. locul unde vânătorul pândește vânatul: fiți deștepți la țiitori! (cf. țineà 14).