zlătar - explicat in DEX

zlătar (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
ZLĂTÁR, zlătari, s. m. 1. (Înv.) Meșter (țigan) care se ocupa cu prelucrarea aurului. 2. Țigan (nomad). – Din bg., scr. zlatar.

zlătar (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)
ZLĂTÁR, zlătári, s. m. 1. ~, v. aurar. 2. ~, aparținător comunitaților care se îndeletniceau cu căutatul și strânsul nisipurilor aurifere. [și DLRLC]

zlătar (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
zlătár s. m., pl. zlătári

zlătar (Dicționarul limbii române moderne, 1958 (cu ortografie modificată conform normelor din 1993))
ZLĂTÁR, zlătari, s. m. 1. (Înv.) Meșter (țigan) care se ocupa cu prelucrarea aurului. 2. Țigan (nomad). – Bg., sb. zlatar.

zlătar (Dicționaru limbii românești, 1939)
zlătár m. (vsl. zlatarĭ, d. zlato, aur). Munt. (Mold. vechĭ). Țigan aurar (căutător de aur în rîurĭ). – Fem. zlắtăriță. V. rudar, lăĭeș.

zlătar (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)
zlătar m. țigan aurar. [Slav. ZLATARĬ (din ZLATO, aur)].

zlătar (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)
ZLĂTÁR, zlătari, s. m. 1. (înv.) Meșter (țigan) care se ocupa cu prelucrarea aurului. 2. Țigan (nomad). — Din bg., sb. zlatar.