zlot (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)ZLOT, zloți, s. m. Unitate monetară a Poloniei. ♦ Monedă de aur care a circulat în Europa centrală și răsăriteană. ♦ Monedă de argint care, la începutul
sec. XIX, valora 30 de parale. ◊
Expr. A nu plăti nici un zlot (
rău)
în ochii cuiva = a nu valora nimic pentru cineva, a nu da nici o considerație cuiva sau la ceva. ♦ Nume dat odinioară în Transilvania unei monede austriece; monedă de argint de două coroane. – Din
pol. złoty.zlot (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)ZLOT, zloți, s. m. ~ ♦ Monedă de aur de valoarea unui galben (3) care a circulat în Europa centrală și răsăriteană între
sec. al XV-lea și al XVII-lea. ♦ Monedă de argint de valoare inferioară talerului
2, care a circulat în trecut și la noi și care, la începutul
sec. al XIX-lea, valora 30 de parale [, aproximativ un leu în 1957]. ~ ♦ Nume dat odinioară în Transilvania florinului (1) austriac; ~. (din
pol. złoty. <
sl. zlatŭ = aur) [def.
DLRLC]
zlot (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)zlot (-ți), s. m. – Monedă de aur, ducat. –
Mr. zloată. Pol. złoty, din
rus. zlotyĭ, sl. zlatŭ „aur” (Miklosich,
Slaw. Elem., 23; Cihac, II, 540),
cf. ngr. ζόλοτα,
mag. izlot. –
Der. zlotaș, s. m. (strîngător de impozite),
înv.;
zlătar (
var. zlotar, megl. zlătar),
s. m. (căutător de aur, țigan aparținînd grupurilor care căutau nisipuri aurifere; aurar), din
sl. zlatarŭ; zlătărie, s. f. (meseria de căutător de aur);
zlatiță, s. f. (lingou, rondelă),
sec. XVII,
înv., din
sl. zlatica; Zlatoust (
var. Zlataust),
s. m. (Crisostomul), din
sl. Zlatoustŭ, trad. din
gr.zlot (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)zlot s. m., pl.
zloțizlot (Dicționarul limbii române moderne, 1958 (cu ortografie modificată conform normelor din 1993))ZLOT, zloți, s. m. Unitate monetară a Republicii Populare Polone. ♦ Monedă de aur de valoarea unui galben, care a circulat în Europa centrală și răsăriteană între secolele al XV-lea și al XVII-lea. ♦ Monedă de argint de valoare inferioară talerului și care la începutul secolului al XIX-lea valora 30 de parale. ◊
Expr. A nu plăti nici un zlot (rău) în ochii cuiva = a nu valora nimic pentru cineva. ♦ (
Reg.) Nume dat în trecut florinului austriac; monedă de argint de două coroane. –
Pol. złoty.zlot (Dicționaru limbii românești, 1939)zlot m. (pol.
zloty, florin, d.
zloto, aur).
Vechĭ. Florin de aur:
zlot unguresc, zlot venetic. Maĭ pe urmă, leŭ apoĭ și 8ǀ4 din leŭ adică 30 de parale (Ĭorga, Negoț. 216 și 220).
Trans. Pop. Zlot răŭ, monetă [!] de 40 de crăițarĭ.
zlot (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)zlot m.
1. od. fiorin de aur:
zlot unguresc, zlot venetic; 2. monedă veche de argint în valoare de 30 parale:
adă-mi vin de un zlot POP. [Pol. ZLOTY (din ZLOTO, aur)].
zlot (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)ZLOT, zloți, s. m. Unitate monetară a Poloniei. ♦ Monedă de aur care a circulat în Europa Centrală și Răsăriteană. ♦ Monedă de argint care, la începutul
sec. XIX, valora 30 de parale. ◊
Expr. A nu plăti niciun zlot (rău) în ochii cuiva = a nu valora nimic pentru cineva, a nu da nicio considerație cuiva sau la ceva. ♦ Nume dat în trecut în Transilvania unei monede austriece; monedă de argint de două coroane. — Din
pol. zloty.