torționar (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)TORȚIONÁR, -Ă, torționari, -e, adj.,
s. m. (
Livr.)
1. Adj. De tortură.
2. S. m. Persoană care torturează; călău. [
Pr.:
-ți-o-] – Din
fr. tortionnaire.torționar (Dicționar de neologisme, 1986)TORȚIONÁR, -Ă adj. (
Liv.) Care servește pentru tortură; chinuitor. //
s.m. Persoană care aplică, execută tortura; călău, gâde. [Pron.
-ți-o-, var.
torsionar, -ă adj. / < fr.
tortionnaire, cf. lat.
tortionarius <
tortio – tortură].
torționar (Marele dicționar de neologisme, 2000)TORȚIONÁR, -Ă I.
adj. care servește pentru tortură; chinuitor. II. s. m. cel care aplică tortura; călău, gâde. (< fr.
tortionnaire)
torționar (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)*torționár s. m.,
pl. torționáritorționar (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)TORȚIONÁR, -Ă, torționari, -e, adj.,
s. m. 1. Adj. De tortură.
2. S. m. Persoană care torturează; călău. [
Pr.:
-ți-o-] — Din
fr. tortionnaire.