tij (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)TIJ adv. (
Înv.) De asemenea. –
Cf. ucr. tež, pol. tež.tij (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)tij adv. – Idem, la fel.
Pol. tež (Tiktin) sau mai bine
sl. tizŭ (Cihac, II, 414; Conev 59), cu
cons. finală alterată prin analogie cu
pl. tiji. Este dubletul lui
tiz, s. m. (persoană care poartă același nume cu alta), a cărui
der. din
tc. duz „egal” (Roesler 604) pare improbabilă. – Din
rom. provine
bg. tizul (Capidan,
Raporturile, 234).
tij (Dicționaru limbii românești, 1939)tij adv. (pol.
též. V.
tiz).
Vechĭ. Tot așa, asemenea, idem.
tij (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)tij (
înv.)
adv.tij (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)tij adv. asemenea (termen ieșit din uz):
stropitori tij de argint AL. [Slav.
TŬJDE, idem].
tij (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)TIJ adv. (
înv.) De asemenea. —
Cf. ucr. tež, pol. tež.