prescură (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)PRESCÚRĂ, prescuri, s. f. Pâinișoară rotundă sau în formă de cruce, făcută din aluat dospit, din care se pregătește cuminecătura și se taie anafura la biserică. [
Acc. și:
préscură] – Din
sl. proskura.prescură (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)prescúră (prescúri), s. f. –
1. Hostie, pîine sfințită pentru sacrificiul euharistic. –
2. Pîinișoară pentru pomană. –
Mr. piscură. Sl. (
bg.,
sb.,
cr.,
pol.)
proskura, din
gr. προσφορά „ofrandă” (Cihac, II, 289; Vasmer,
Gr., 124; Conev 111). –
Der. prescornic, s. n. (sigiliu de lemn pentru prescură), prin contaminare cu
pistornic.prescură (Dicționar de argou al limbii române, 2007)prescură, prescuri s. f. (glum.) băutură alcoolică servită ca aperitiv.
prescură (Dicționaru limbii românești, 1939)prescúră și
-úre f., pl.
ĭ (vsl.
proskura și
prosfora, oferire, prinos, d. ngr.
pros-forá, oferire; bg.
proskura, sîrb.
proskura și
poskura, rus.
prosforá, prosfirá și
prosvirá). Litie, un fel de pînișoară [!] din care se taĭe anafora și se oferă și întreagă credincĭoșilor în bisericile ortodoxe. V.
colac, călăvie, naporojne, zitie.prescură (Dicționar de regionalisme și arhaisme din Maramureș, 2011)préscură, -i, s.f. – Pâine în formă de cruce, din aluat dospit, folosită în ritualuri religioase: „Tot pe la mănăstiri / Cu prescuri și cu lumini” (Bârlea 1924 I: 106). Se folosește la botez, la nuntă, la înmormântare și la Paști. „Făina de grâu curat și apa limpede și dospitura bună – nu le amestecă și nu are dreptul să le frământe decât o femeie curată trupește și sufletește, de preferință bătrână văduvă și o viață perfect cinstită. Și după ce aluatul este preparat și coca este răsucită ca un colac frumos, înainte de a o pune în cuptor, această frământătură trebuie să devină prescură” (R. Pop 1973: 17); prin imprimarea literelor sfinte: IS, HS, NI, KA. – Din sl. proskura.
prescură (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)prescúră s. f.,
g.-d. art. prescúrii; pl. prescúriprescură (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)prescură f. pâine sfințită, în formă de cruce, ce servă la liturghie. [Slav. PROSKURA].