paradigmă (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)PARADÍGMĂ, paradigme, s. f. 1. Totalitate a formelor flexionare ale unui cuvânt. ♦ Tablou al formelor unui cuvânt, dat ca model pentru flexiunea unei părți de vorbire sau a unei clase din cadrul unei părți de vorbire.
2. (
Înv.) Exemplu, model; pildă; învățătură. – Din
lat. paradigma, ngr. parádigma.paradigmă (Dicționar de neologisme, 1986)PARADÍGMĂ s.f. 1. Totalitatea formelor flexionare ale unui cuvânt. ♦ Ansamblu de termeni, aparținând aceleiași categorii gramaticale, care se pot substitui unul cu altul.
2. (
Rar) Exemplu, model. [< fr.
paradigme].
paradigmă (Marele dicționar de neologisme, 2000)PARADÍGMĂ s. f. 1. (la Platon) lumea ideilor, prototip al lumii sensibile în care trăim. ◊ principiu care distinge legăturile și opozițiile fundamentale între câteva noțiuni dominante cu funcție de comandă și control al gândirii. ◊ caz exemplar, model, prototip, situație ideală. 2. totalitatea formelor flexionare ale unui cuvânt. ◊ ansamblu de termeni, aparținând aceleiași clase morfosintactice sau semantice, care se pot substitui unul cu altul. (< fr.
paradigme, lat.
paradigma, gr.
paradeigma)
paradigmă (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)paradígmă (paradígme), s. f. – Model, exemplu, tip. –
Mr. paradigmă. Mgr. παράδειγμα.
Sec. XVIII,
cf. Gáldi 518.
paradigmă (Dicționar enciclopedic, 1993-2009)PARADÍGMĂ s. f. (‹
fr.,
lat.; {s}
gr. paradeigma „exemplu, model”)
s. f. 1. Ansamblul formelor flexionare ale unui cuvânt. ♦ Tablou al formelor unui cuvânt dat ca model pentru flexiunea unei părți de vorbire sau a unei clase din cadrul unei părți de vorbire.
2. (
Înv.) Exemplu, model, pildă.
3. (În filozofia științei, expres legat de Th. Kuhn) Set de asumpții de fond, de concepte, rezultate și proceduri, un mod global de a privi fenomenele, instituit, de regulă, de anumite opere științifice, în cadrul căruia se desfășoară cercetarea („știința normală”) într-o comunitate științifică și într-o epocă istorică. O
p. este schimbată atunci când apar anomalii și disfuncționalități care nu mai pot fi rezolvate în cadrul ei.
paradigmă (Dicționaru limbii românești, 1939)*paradígmă f., pl.
e (vgr.
parádeigma). Exemplu, tip, model de declinare saŭ de conjugare în gramatică.
paradigmă (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)paradígmă s. f.,
g.-d. art. paradígmei; pl. paradígmeparadigmă (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)paradigmă f.
1. pildă:
paradigma acestei istorioare FIL.;
2. exemplu gramatical.
paradigmă (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)PARADÍGMĂ, paradigme,s. f. 1. Ansamblul formelor flexionare ale unui cuvânt. ♦ Tablou al formelor unui cuvânt, dat ca model pentru flexiunea unei părți de vorbire sau a unei clase din cadrul unei părți de vorbire.
2. (
înv.) Exemplu, model; pildă; învățătură. —
Din lat. paradigma, ngr. parádigma.