papagal - explicat in DEX

papagal (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
PAPAGÁL, papagali, s. m. 1. Nume dat mai multor păsări tropicale cățărătoare, cu ciocul mare și încovoiat, cu pene felurit și viu colorate, care, dresate, pot repeta sunete articulate. ◊ Expr. (Fam.) A avea papagal = a vorbi mult (și convingător), a fi bun de gură. ◊ Compus: papagal-țigănesc = stăncuță: papagal-de-brazi = forfecuță. ♦ Epitet dat unei persoane care repetă mecanic părerile sau cuvintele altuia. ♦ Fig. (Fam. și peior.) Gură (ca organ al vorbirii). 2. Clește cu dinți, folosit la lucrările de montare sau de reparare a țevilor. – Din ngr. pap(p)aghál(l)os, it. pappagallo.

papagal (Dicționar de neologisme, 1986)
PAPAGÁL s.m. 1. Pasăre tropicală cu ciocul gros și încovoiat, cu pene viu colorate, care poate emite sunete asemănătoare graiului omului. 2. (Fig.) Om care repetă mecanic părerile sau vorbele altuia. 3. Clește cu dinți folosit în lucrările de montare și de reparare a țevilor. [< it. pappagallo].

papagal (Marele dicționar de neologisme, 2000)
PAPAGÁL s. m. pasăre din zonele tropicale, cu penajul viu colorat și ciocul gros și încovoiat. ◊ epitet dat cuiva care repetă mecanic părerile sau cuvintele altuia. (< ngr. pap/p/agal/l/os, it. papagallo)

papagal (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)
papagál (papagáli), s. m. – 1. Nume de pasăre viu colorată care poate imita limbajul uman. – 2. (Arg.) Gură, plisc. – Mr. papagal. It. pappagallo, ven. papagal, prin intermediul ngr. παπαγάλλος, cf. alb., bg., sb. papagal, tc. papagan, mag. papagaly. – Der. papagalic, adj. (de papagal); papagalicește, adv. (mecanic); papagalicesc, adj. (de papagal); papagaliza, vb. (a învăța mecanic, fără a asimila); papagalism, s. n. (psitacism), cf. it. pappagallismo.

papagal (Dicționar de argou al limbii române, 2007)
papagal, papagali s. m. 1. om naiv / credul 2. gură 3. talent oratoric

papagal (Dicționaru limbii românești, 1939)
papagál m., pl. lĭ (it. pappagallo, sp. pg. papagavo, pv. papagai, vfr. papegai, d. ar. babbaghâ; turc. papaghai, papaghan, ngr. papagállos și papagás, rus. papugáĭ, germ. papagei, ung. papagaly, cuv. de origine din țările tóride, introdus la noĭ de italienĭ, ca și struț). O pasăre agățătoare care se distinge pin [!] ușurința cu care imită vocea omuluĭ și a altor animale. Fig. Iron. Persoană care repetă ce a zis altu și care nu exprimă nicĭ o ideĭe proprie. Persoană cu nasu ca cĭocu papagaluluĭ (V. tapir). Papagal țigănesc (Iron.), cĭoară. – Papagaliĭ aŭ penele verzĭ, dar sînt și speciĭ cu penele cenușiĭ, roșiĭ și alt-fel. Aŭ cĭocu foarte încovoĭat și puternic și se servesc de el la cățărat. Patria lor e vestu Africiĭ, sudu Asiiĭ, insulele Sonde și America de Sud. – La Cant. și -gáĭe, f.

papagal (Dicționar enciclopedic, 1993-2009)
PAPAGÁL (‹ ngr., it.) s. m. 1. Denumire dată mai multor specii de păsări tropicale arboricole, cățărătoare, cu ciocul gros, încovoiat și cu penaj viu colorat din ordinul psitaciformelor, familia psitacidelor. Unele specii, dresate (ex. Ara macao, Palaeornis torquata), pot reproduce diferite cuvinte. Se hrănesc îndeosebi cu fructe și semințe. Multe specii sunt considerate periclitate, luându-se măsuri pentru ocrotirea lor (în special pentru combaterea traficului ilegal, de mare amploare, din țările tropicale către amatorii din America de Nord și Europa Occidentală). ♦ Fig. Persoană care repetă mecanic cuvintele sau părerile cuiva. ◊ Expr. A avea papagal = a fi bun de gură. 2. (TEHN.) Clește cu dinți, folosit la lucrările de montare sau de reparare a țevilor.

papagal (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
papagál s. m., pl. papagáli

papagal (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
!papagál-de-brázi (pasăre) s. m., pl. papagáli-de-brázi

papagal (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)
papagal m. 1. pasere verde din America, cu ciocul gros și încovoiat, imită ușor glasul și vorbele omului; papagal țigănesc, cioară; 2. cel ce vorbește fără a ști ce spune.: [Gr. mod. (din it. pappagallo)].