onanie (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)ONÁNIE1, onanii, s. f. (
Reg.) Om urât, slut, pocitanie; arătare –
Et. nec.onanie (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)ONANÍE2 s. f. Anomalie sexuală care constă în obținerea orgasmului prin autoexcitație (de obicei manuală); masturbație, onanism, malahie. – Din
lat. onania, germ. Onanie.onanie (Marele dicționar de neologisme, 2000)ONANÍE s. f. 1. masturbație; onanism. 2. (fig.) vorbărie goală, muncă neeficientă. (< lat.
onania, germ.
Onanie)
onanie (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)onánie (onánii), s. f. – Stîrpitură, avorton. –
Var. nanie. Probabil din
ngr. νάννος, „pitic”, cu aglutinarea
art. o, cf. omidă (Philippide,
Principii, 107; Scriban).
Der. de la personajul biblic
Onan (Bogrea,
Dacor., IV, 836; Tagliavini,
Arch. Rom., XII, 171) este mai incertă din punct de vedere semantic și istoric.
onanie (Dicționaru limbii românești, 1939)onánie, V.
nanie.onanie (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)onánie1 (pocitanie) (
reg.)
(-ni-e) s. f.,
art. onánia (-ni-a), g.-d. art. onániei; pl. onánii, art. onániile (-ni-i-)onanie (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)onaníe2 (anomalie sexuală)
s. f.,
art. onanía, g.-d. onaníi, art. onaníeionànie (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)onànie f. Mold. ființă slabă și urîtă, pocitură:
a dracului onanie de om e și acesta CR. [Cf. rut. OMANA, vedenie amăgitoare].