nesăbuit (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)NESĂBUÍT, -Ă, nesăbuiți, -te, adj. (Despre oameni) Care este lipsit de judecată, de chibzuință în acțiuni; nechibzuit, nesocotit. ♦ (Despre acțiunile, faptele etc. oamenilor) Care dovedește, exprimă, trădează nesăbuință;
p. ext. lipsit de sens, de rațiune; cu totul exagerat, deplasat. –
Cf. magh. szabadni.nesăbuit (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)nesăbuít (nesăbuítă), adj. – Exagerat, disproporționat, nechibzuit. Origine necunoscută. Scriban indică
var. nesăbăduit și
mag. szabadni „a fi îngăduit”; ambele indicații sînt puțin sigure. Apare deja din
sec. XVII. –
Der. nesăbuire, s. f. (nechibzuință, lipsă de considerație);
nesăbuință, s. f. (nechibzuință).
nesăbuit (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)nesăbuít adj. m.,
pl. nesăbuíți; f. nesăbuítă, pl. nesăbuítenesăbuit (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)nesăbuit a. nesocotit, nebun:
glume, plăceri nesăbuite. [Origină necunoscută]. ║ m. nebun:
un nesăbuit căruia trebuie să-i lipsească vr´o doagă ISP.