nativ - explicat in DEX

nativ (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
NATÍV, -Ă, nativi, -e, adj. 1. (Despre însușiri) înnăscut, natural (I 4); firesc. 2. (Chim.; despre elemente, mai ales despre metale) Care se găsește în zăcămintele din scoarța pământului în stare pură, necombinată cu alte substanțe. – Din lat. nativus, fr. natif, germ. nativ.

nativ (Dicționar de neologisme, 1986)
NATÍV, -Ă adj. 1. Înnăscut; natural. 2. (Despre elemente chimice) Care se găsește (liber) în natură, necombinat cu alte substanțe; pur. [Cf. fr. natif, lat. nativus].

nativ (Marele dicționar de neologisme, 2000)
NATÍV, -Ă I. adj. 1. (despre elemente chimice) care se găsește (liber) în natură, necombinat cu alte substanțe; pur 2. înnăscut; natural. II. adj., s. m. (cel) născut în, originar din; indigen. (< lat. nativus, fr. natif, germ. nativ)

nativ (Dicționaru limbii românești, 1939)
* natív, -ă adj. (lat. nativus, d. natus, născut. V. naiv). Natural, adus din naștere: virtute nativă. Așa cum se află în natură, vorbind de metale și minerale: auru nativ se găsește în formă de pepite.

nativ (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
natív adj. m., pl. natívi; f. natívă, pl. natíve

nativ (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)
nativ a. 1. din naștere: calități native; 2. se zice de metalele găsite în pământ în stare pură: aur nativ.