monosemantism (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)MONOSEMANTÍSM s. n. (
Lingv.) Caracter al cuvintelor monosemantice; monosemie. – Din
fr. monosémantisme.monosemantism (Dicționar de neologisme, 1986)MONOSEMANTÍSM s.n. (
Lingv.) Proprietatea a ceea ce este monosemantic; monosemie. [Cf. fr.
monosémantisme].
monosemantism (Marele dicționar de neologisme, 2000)MONOSEMANTÍSM s. n. proprietate a unui cuvânt de a fi monosemantic; monosemie. (< fr.
monosémantisme)
monosemantism (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)*monosemantísm s. n.