mărire (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)MĂRÍRE, măriri, s. f. 1. Acțiunea de
a (se) mări1 și rezultatul ei; mărit. ♦ (
Fiz.) Operație de copiere fotografică prin proiecție, în scopul obținerii unor pozitive mai mari decât negativele copiate. ♦ Loc de frunte într-o anumită ierarhie (socială); rang, demnitate; (
concr.) persoană care ocupă o funcție înaltă în ierarhia socială; fruntaș, demnitar. ♦ Glorie, strălucire, splendoare. ♦ Putere, autoritate, tărie.
2. (
Înv.) Mărie (
1). –
V. mări1.