inspirațiune (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)INSPIRAȚIÚNE, s. f. v. inspirație.inspirațiune (Dicționar de neologisme, 1986)INSPIRAȚIÚNE s.f. v.
inspirație.
inspirațiune (Dicționaru limbii românești, 1939)*inspirațiúne f. (lat.
inspirátio, -ónis). Intrarea aeruluĭ în plămînĭ.
Fig. Sfat, sugestiune:
a lucra pin [!] inspirațiunea cuĭva. Starea sufletuluĭ aflat supt [!] influența directă a uneĭ puterĭ supranaturale:
inspirațiune profetică. Entusiazm [!] creator, dezlegarea imediată a uneĭ probleme mult timp cugetate:
poet plin de inspirațiune. Lucru inspirat:
inspirațiunile genĭuluĭ. – Și
-áție și
-áre.inspirațiune (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)inspirați(un)e f.
1. intrarea aerului în plămâni;
2. acțiunea de a face să nască o cugetare;
3. sentiment, cugetare ce însuflețește pe poet, pe artist;
4. starea sufletului inspirat de divinitate:
inspirațiunea profetică.