inspirator (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)INSPIRATÓR, -OÁRE, inspiratori, -oare, adj.,
s. m. și
f. 1. Adj. Care ajută inspirația aerului în plămâni.
2. Adj.,
s. m. și
f. (Persoană) care inspiră (
2) pe cineva;
p. ext. îndrumător, sfătuitor. – Din
fr. inspirateur.inspirator (Dicționar de neologisme, 1986)INSPIRATÓR, -OÁRE adj. (
Anat.) Care participă la inspirație (
1). //
s.m. și f. Cel care inspiră, sugerează (o idee). [Cf. fr.
inspirateur].
inspirator (Marele dicționar de neologisme, 2000)INSPIRATÓR, -OÁRE I.
adj. (anat.) care participă la inspirație (1). II. adj., s. m. f. (cel) care inspiră, sugerează (o idee). (< fr.
inspirateur)
inspirator (Dicționaru limbii românești, 1939)*inspiratór, -oáre adj. și s. Care servește la inspirațiune:
mușchĭ inspiratorĭ. Care dă inspirațiunea intelectuală:
Ecaterina de Medicis fu inspiratoarea măceluluĭ din noaptea Sfîntuluĭ Bartolomeŭ.inspirator (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)inspiratór adj. m.,
s. m.,
pl. inspiratóri; adj. f.,
s. f. sg. și
pl. inspiratoáreinspirator (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)inspirator a. și m.
1. care inspiră;
2. Anat. care concură la inspirațiune:
mușchi inspiratori.