inspira (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)INSPIRÁ, inspír, vb. I.
1. Intranz. A inhala aer în plămâni.
2. Tranz. Fig. A face să se nască în conștiința cuiva un gând, un sentiment, o hotărâre; a sugera. ♦
Spec. A provoca cuiva avântul creației artistice; a insufla (
2).
3. Refl. Fig. (Cu determinări introduse prin
prep. „din”, „de la”) A-și găsi un izvor de inspirație (
2) în...; a se orienta, a se ghida, a se conduce după... – Din
fr. inspirer, lat. inspirare.inspira (Dicționar de neologisme, 1986)INSPIRÁ vb. I. 1. tr. A trage aer în plămâni.
2. tr. (
Fig.) A face să se nască, să pătrundă în mintea, în sufletul cuiva (un sentiment, o idee etc.); a sugera.
3. refl. A lua anumite idei, informații etc. dintr-un anumit loc. [P.i.
inspír. / < fr.
inspirer, it., lat.
inspirare].
inspira (Marele dicționar de neologisme, 2000)INSPIRÁ vb. I. tr. 1. a trage aer în plămâni. 2. (fig.) a stârni, a provoca în mintea, în sufletul cuiva un sentiment, o idee etc.; a sugera, a însufleți. II. refl. a lua anumite idei, informații etc. dintr-o anumită sursă. (< fr.
/s'/inspirer, lat.
inspirare)
inspira (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)inspirá (a ~) vb.,
ind. prez. 3
inspírăinspirà (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)inspirà v.
1. a face să intre aerul în plămâni;
2. fig. a face să nască o cugetare, un sentiment:
inspirați copiilor iubirea muncii; 3. a da entuziasm:
vederea oceanului mă inspiră; 4. a primi inspirațiuni.